Amintiri africane
Fiind actualmente blocat la București, dat fiind pandemia, îmi reamintesc diferite evenimente si personaje pe care le-am întâlnit în cursul îndelungatului meu sejur african. Fiind în Mali - de pildă - la șantierul hidrocentralei Selingue (1978-1982) îmi amintesc de entuziasmul colegilor francezi la știrea că Legiunea Străină salvase membrii coloniei europene în Katanga (provincie secesionista din Zaire - azi RD Congo) din mâinile rebelilor marxiști, în colaborare cu o trupă de mercenari conduși de faimosul Bob Denard. Ulterior vizitând în interes de afaceri Beninul, am aflat de lovitură de stat eșuată a aceluiași personaj, care dorea să-l înlăture pe președintele Mathieux Kerekou, fiind împiedicată de garda nord-coreeană a respectivului. Văzusem apoi si filmul Vin gâștele sălbatice în care evenimentul fusese mutat în Rodezia de Sud, unde același Bob Denard acționase pentru a sprijini regimul lui Ian Smith împotriva trupelor lui R Mugabe. Vizitasem prin 1986 si Rwanda unde familia consilierului Vlădescu mi-a atras atenția ca se pregătesc evenimente teribile, fapt confirmat de genocidul ulterior care a provocat peste un milion de victime si in care a fost implicat discret (din partea franceza) același Bob Denard. In fine, cu ocazia unui zbor spre Madagascar am făcut o mica escală la Moroni, capitala republicii islamica a Comorelor, aeroport care era închis dat fiind o lovitură de stat din acea dimineață. Știam ca în acel arhipelag-fosta posesiune franceza, Bob Denard se stabilise, fiind omul-forte. Mă informasem asupra misterioasei biografii a acestui personaj aflând următoarele detalii: Robert (Bob) Denard, fiul unui militar se născuse in Franța in 1929, acționase în Rezistență, s-a înrolat voluntar în războiul din Vietnam unde a fost rănit dar si decorat, apoi a acceptat în 1952 un post în administrația franceza (politia) din Maroc (unde s-a convertit la iudaism). 
Anticomunist convins (ceea ce mi l-a făcut simpatic) , a participat la un atentat contra prim-ministrului Mendes-France, fiind condamnat la 18 luni închisoare. Începând din anii 60 a participat la mai toate războaiele post-coloniale din Africa, în Katanga susținându-l pe Chombe împotriva lui Mobutu. Mercenarii fiind învinși la Kolwezi se retrag în Angola – încă portugheza- de unde revin în Franța. Apoi în 1963 pleacă în Yemen colaborând cu MI6 cu o trupă de mercenari susținută de Arabia Saudită spre a lupta cu republicanii sprijiniți de Nasser cu 40.000 soldați egipteni. A revenit in Congo cu o trupă de mercenari care au învins rebelii comuniști. Remarcabil faptul ca a ordonat ca mercenarii albi să fie încolonați printre africani , nu în fata! Ulterior a ajuns în Angola colaborând cu același MI6 spre a-l sprijini pe Jonas Savimbi , șeful organizației UNITA împotriva guvernului marxist. Continua activitățile în Republica Comorelor devenita independenta în 1975 urmare unui referendum spre a consolida lovitura de stat a lui Ali Soilih , îl arestează pe președintele Abdallah spre a-l înlocui cu Ali Soilih. În Ianuarie 1977 eșuează în lovitură de stat din Benin. Câteva luni mai târziu e delegat în Seychelles spre a destabiliza regimul marxist al lui Mancham. In același an îl întâlnește pe Abdallah refugiat în Africa de Sud propunându-i sa-l reinstaleze în fotoliul de președinte al Comorelor. În 1978 sosește cu 43 de mercenari într-un vas oceanografic în Comore, spre a răsturna regimul marxist al lui Soilih , pe care-l executa instalându-l pe Abdallah. Organizează o Gardă prezidențială cu 600 comorezi si devine stăpânul Comorelor. Se convertește la Islam numindu-se Mahdjub , si se orientează spre Africa de Sud procurându-i, în pofida embargoului internațional - arme si primind finanțare de la aceștia. Contribuie la sprijinul logistic al guvernului de la Pretoria în acțiunile militare împotriva statelor marxiste Angola si Mozambic. În consecință, Africa de Sud achita soldele Gărzii prezidențiale. În 1989 Abdallah dă un ordin Gărzii de a dezarma forțele armate, dat fiind riscul unei lovituri de stat. Imediat un ofițer al acestora a intrat în biroul președintelui, ucigându-l si rânindu-l si pe Bob Denard. Rănit, impopular, acuzat de ucidere pleacă în Africa de Sud unde își pregătește revanșă. În 1995, Denard cu un grup de mercenari îl răstoarnă pe noul președinte Djohar si se tranșează la Kangani spre a rezista unui corp expediționar francez de 600 soldați. Înconjurat, fără speranțe, negociază obținând amnistia pentru mercenarii săi si capitulează urmând să-și pregătească procesul în Franța unde redevine creștin catolic, cum fusese în copilărie si-n prima tinerețe! Reîntors în Medoc proiectează sa creeze pe terenul familial un Muzeu al decolonizării având însă de susținut un proces costisitor. Fiind la Paris în luna Noiembrie 1998 am aflat ca în cadrul festiv al Hotel de Ville se va organiza La Fete du Livre Figaro, în cadrul căreia Bob Denard își va lansa memoriile sub titlul Corsaire de la Republique. M-am prezentat si l-am întâlnit la o masa plina cu volumele sale, el fiind însoțit de o tânără soție, pe post de secretară. Am purtat o conversație memorabilă manifestându-mi regretul ca nu i-a reușit debarcarea dictatorului stângist din Benin (care dăduse o lege cu pedeapsa capitala contra vrăjitorilor provocând seceta). Rețin răspunsul: „Monsieur, on ne peux reussir tous les coups!” I-am amintit de sejururile din Rwanda, Mali, Benin si Zaire, cât si de escala din Moroni la care a exclamat că tocmai dăduse în acea zi o lovitură de stat! După alte câteva schimburi de opinii mi-a declarat ca rar a întâlnit un european într-atât de cunoscător al continentului Africii si mi-a dedicat volumul astfel :”A Constantin Erbiceanu en amical souvenir de l'Auteur. Afin que le Devoir de mémoire demeure reserve dans l'histoire de nos engagements”. (vedeți imagina de mai jos) Bien sincerement, Bob Denard 29.11.1998.
Ulterior am aflat ca s-a recăsătorit pentru a n-a oară în 21 Mai 2005, după care continuând procesele a suferit de Alzheimer, stingându-se din viață urmare unui stop cardiac în 13.10.2007, la 78 ani, luând cu el mare parte din secretele unei cariere incredibile. Evident că deși mercenar, lucrase în colaborare cu servicii secrete franceze, britanice, sud-africane, israelite sau saudite, care nu i-au fost recunoscătoare, având în final în pofida numeroaselor decorații si medalii obținute, doar o pensie de veteran din Indochina franceza. Se pare ca pana si avocatul care îl apară împotriva acuzațiilor internaționale era pus din oficiu de statul francez. N-am dedus cate soții oficiale a avut (in cele 3 religii) dar și-a dedicat volumul de memorii celor 8 copii oficiali recunoscuți, între care Katia si Nadia i-au fost credincioase.
