Fundaţia culturală

Căutând prin vasta-mi bibliotecă, am regăsit un interesant volum cu doi autori care mă îndeamnă să evoc, pe scurt, prietenia dintre străbunicul meu, acad. Constantin Erbiceanu (1838–1913), și mai tânărul său coleg Alexandru D. Xenopol (1847–1920).

Despre străbunicul căruia îi port numele nu este cazul să ofer aici multe date biografice, cu atât mai mult cu cât acestea sunt cuprinse în monumentala lucrare Un cărturar de altă dată: Constantin Erbiceanu, volum de 475 de pagini realizat de cercetătorul Leonidas Rados de la Institutul ieșean „A.D. Xenopol” și publicat la Editura Academiei Române în 2020, distins cu Premiul Academiei „Mihail Kogălniceanu”.

Teologia, istoriografia, dreptul canonic, elenistica și bizantinologia au fost domeniile de predilecție ale harnicului meu strămoș, care a lăsat lucrări majore precum Cronicarii greci care au scris despre români în epoca fanariotă (1888) sau Istoria Mitropoliei Moldovei și Sucevei (1888), alături de studii dedicate lui Naum Râmniceanu ori episcopului Ulfila (1898). Devenit academician plin în 1899, apoi vicepreședinte al Academiei din 1904, prezidând Secția de Istorie, a fost totodată decan al Facultății de Teologie și director al revistei Biserica Ortodoxă Română, în care a publicat zeci de studii.

Donațiile sale către Academie, rezultate din cercetarea arhivelor a numeroase mănăstiri, au scos la iveală documente de mare valoare, pe care le-a descifrat și publicat, în special din epoca fanariotă și din istoria bisericească a Țărilor Române. Relațiile sale cordiale cu savanți precum Nicolae Iorga (fiind nașul primului său fiu) sau cu mai tânărul Vasile Pârvan, care i-a rostit elogiul la Academie și i-a succedat ulterior la catedră, nu fac însă obiectul acestei comunicări.

Am fost deosebit de impresionat de inițiativa Patriarhiei Române de a organiza, în 2018, un seminar internațional dedicat operei teologice a străbunicului meu, publicând totodată două volume de scrieri ale sale. În plus, Fundația Culturală Erbiceanu a publicat, în special la Editura Enciclopedică, mai multe volume comentate și modernizate, urmând ca în săptămânile următoare să apară un nou volum de Scrieri istorice, pregătit de dr. Mihai Țipău, cercetător al Institutului de Studii Sud-Est Europene.

Academia Română a organizat, de asemenea, o sesiune specială cu ocazia centenarului de la stingerea sa din viață, în 2013, la care am avut onoarea să particip, mai mulți academicieni subliniind meritele acestui înaintaș deschizător de drumuri în multiple domenii. După studiile efectuate la Atena, Constantin Erbiceanu era un foarte bun cunoscător al limbii grecești, atât antice, cât și medievale, având astfel acces direct la documentele pe care le-a analizat și publicat.

S-a căsătorit cu Aglae Negrescu, distinsă intelectuală provenind din neamul aromân Zappa, familia mecenului care a construit Zappeionul din Atena, unde s-a desfășurat prima Olimpiadă modernă, în 1896. Au avut patru copii, între care Constanța Erbiceanu (1874–1961), muziciană și pianistă, fondatoare a școlii pianistice românești, și Laurențiu Erbiceanu (1876–1936), bunicul meu, inginer, succesor al lui Anghel Saligny la conducerea Portului Constanța, pe care l-a refăcut după distrugerile Primului Război Mondial.

Ambii mi-au marcat profund formarea, atât profesional, cât și prin pasiunea pentru muzica clasică. Bunicul meu a absolvit nu doar Școala de Poduri și Șosele, cu diplomă semnată de Ion C. Brătianu, ci și Conservatorul, pianul rămânându-i un hobby pe tot parcursul vieții.

Alexandru D. Xenopol, născut la Iași în 1847, l-a avut ca tată pe Dimitrie Brunswick, provenit dintr-o familie anglo-saxonă stabilită la Galați. Avertizat de Mihail Kogălniceanu că, purtând acest nume, nu va putea face carieră în Moldova, tânărul Alexandru și l-a schimbat în Xenopol (în greacă, „fiul străinului”), mai bine adaptat mediului cultural românesc. Neagu Djuvara menționează și ipoteza unei origini evreiești a tatălui, supus britanic și grec, de religie protestantă, în timp ce mama era româncă, născută Vasiliu, de origine greco-română. Soții au avut șase copii.

Xenopol a obținut titlul de doctor în drept la Berlin și în filozofie la Giessen. S-a integrat rapid în mediul ieșean, a intrat în Junimea, iar Iacob Negruzzi îl numea „cel mai iubit și alintat copil al Junimii”. Devine cadru didactic la Universitatea din Iași și, prin concurs, în 1891 preia catedra de istorie universală. Istoric, economist, literat, jurist și pedagog, este ales în 1893 membru titular al Academiei Române și devine rector al Universității ieșene între 1898 și 1901.

Între 1888 și 1893, Xenopol publică opera sa fundamentală, Istoria românilor din Dacia Traiană, în șase volume totalizând aproximativ 4.000 de pagini, prima sinteză modernă, amplă și sistematică a istoriei românilor, bazată pe surse și pe o construcție narativă coerentă, cu influență decisivă asupra istoriografiei de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

În biografia mai sus citată este relatat și un episod amuzant: Xenopol, care vizita adesea familia Erbiceanu și aprecia rafinamentul gastronomic al doamnei Aglae, a asistat într-o după-amiază la un mic recital Chopin susținut de Laurențiu Erbiceanu. A lansat câteva ironii la adresa interpretului, care nu s-a ofensat, dar a protestat, susținând că interpretarea sa fusese apreciată de marele pianist francez Alfred Cortot.

Astfel de întâmplări nu puteau însă umbri prietenia celor doi savanți, care colaboraseră la publicarea unui volum deosebit de interesant, de peste 400 de pagini, asupra căruia reflectez dacă să-l republic, apelând la dr. Mihai Țipău.

Volumul pe care l-am regăsit și despre care vă scriu este Serbarea școlară de la Iași. Acte și documente, publicat la Iași în 1885, „cu ocazia împlinirii a cincizeci de ani de la înființarea învățământului superior în Moldova”, sub auspiciile ministrului Dimitrie A. Sturdza, avându-i ca autori pe A.D. Xenopol și C. Erbiceanu. Exemplarul meu poartă și o ștampilă de donație – un detaliu care, dincolo de valoarea bibliografică, vorbește și despre continuitatea memoriei culturale legate de aceste nume.

Atașez fotografia copertei volumului, pentru a putea vedea exact ediția și numele celor doi autori.

Cu aleasă considerație,
C.E.