COMUNICARE DESPRE ACAD. CONSTANTIN ERBICEANU (1838-1913)

COMUNICARE DESPRE ACAD. CONSTANTIN ERBICEANU (1838-1913)

CONGRESUL INSTITUTULUI DE GENEALOGIE SI HERALDICA STEFAN ZOTTA

(MAI 2023)

Incep  comunicarea cu scuze si regrete ca nu pot participa personal, ca in trecut, la lucrarile Congresului dat fiindu-mi problemele de sanatate (implinesc – sper - 84 de ani in 21 mai de ziua Sfintilor Constantin si Elena).

Incurajat de Dl Prof. Gorovei dar si de locatarul casei mele, Dl Neagu Djuvara, am promis de mult o prezentare a ilustrului meu strabunic dar am asteptat aparitia unui volum exhaustiv  redactat de Dr. Leonidas Rados, cercetator  la Institutul  Academiei Romane AD Xenopol, ceea ce s-a petrecut in 2020.   Aceasta lucrare intitulata Un carturar de altadata: Constantin Erbiceanu (1838-1913), a aparut in conditii excelente la Editura Academiei, a fost deosebit de apreciata de critici, iar in toamna anului 2022 Academia Romana i-a decernat Marele Premiu Mihai Kogalniceanu. Intrucat am transmis un volum la biblioteca Institutului Zotta, unde poate fi consultat de membri interesati, nu voi face o analiza a lucrarii, preferand sa prezint actiunile Fundatiei mele Culturale in vederea readucerii la cunostinta opiniei publice a incredibilei de vaste  opere a  strabunului, istoric, teolog, elenist, bizantinolog si chiar muzicolog conform opiniei prof. Viorel Cosma. Biografia propriu-zisa este indeobste cunoscuta gratie autobiografiei intitulata Viata mea si a numeroase articole din dictionare incat voi reveni doar succint. Evident in adolescenta mea din anii 50 nu era recomandabil sa se aminteasca de un teolog ca stramos al familiei. Matusa mea Constanta Erbiceanu (1874-1961) a solicitat in 1959 parintelui Bisericii Icoanei sa organizeze o ceremonie religioasa pentru cei 125 de ani de la nasterea tatalui ei (strabunicul meu). Fiind unicul membru al familiei care am putut participa la acea slujba am fost deosebit de impresionat. Anii au trecut, cariera de inginer m-a purtat peste mari si tari revenind in Romania in primavara anului 1999. Regasind intacta bogata biblioteca a familiei, si in pofida nationalizarilor, perchizitiilor, sechestrului si confiscarilor din casa chiar si grosul arhivei am decis sa intreprind un efort de scoatere din uitare a realizarilor figurilor importante din trecutul familiei. Dupa consultarea unor specialisti precum istoricul Serban Papacostea sau fostul meu mai tanar coleg Nicolae Tanasoca, m-am orientat asupra interesantului volum „CRONICARI GRECI, care au scris despre romani in epoca fanariota„ la care am adaugat o serie de documente, dar pe care l-am reeditat in editie anastatica fara aparat critic, la finele anului 2003. Iata ca se implinesc deja doua decenii in cursul carora am reusit cu concursul unor specialisti sa editez circa o duzina de lucrari din opera lui Constantin Erbiceanu, toate insotite de studii critice si de actualizare. Mentionez ca am fost incurajat de Academia Romana care a organizat in octombrie 2013 o sesiune prezidata de Acad. Dan Berindei dedicata centenarului de la stingerea din viata a fostului vice-presedinte al Academiei, dar si de Patriarhia BOR care in septembrie 2020 a organizat un seminar international in amintirea operei lui CE. In Postfata acelui prim volum intitulat       In amintirea unui inceput de drum, academicianul Andrei Pippidi a evocat modul in care a inceput cercetarile CE prin descoperirea fondului de manuscrise si documente al Academiei Domnesti din Iasi. ”Le-am gasit intr-o stare deplorabila, marturiseste dansul, unele mai putrede, altele mai mucede, patate, murdarite, pentru ca asupra lor se arunca tot gunoiul ce se strange din acel beci. In starea aceasta gasindu-le, le transportam acasa, le puneam in jurul sobei, le uscam si apoi le studiam. Familiarizarea cu paleografia greaca a venit prin exercitiu, in cursul primilor doi ani cat a durat explorarea beciurilor Mitropoliei, urmata de alte investigatii in biblioteca Universitatii din Iasi, in aceea a Seminarului Veniamin si la Bucuresti, in biblioteca celuilalt seminar. Anii 1883-1885 au marcat deci o etapa in dezvoltarea personalitatii intelectuale a lui Erbiceanu, l-au format ca istoric si i-au relevat domeniul de studii. Descoperirea de izvoare necunoscute fusese prilejuita de a hrani periodic cu materie publicabila noua Revista Teologica  infiintata de mitropolit. Multe din aceste articole au fost republicate prin grija Patriarhiei actuale. Ceea ce pare absolut miraculos este ca a doua zi dupa o conferinta de succes, un carturar din provincie sa fie chemat de primul ministru ca sa i se ofere o catedra in capitala. E adevarat ca cei de a caror apreciere se invrednicise Erbiceanu erau Spiru Haret si D.A. Sturdza. Daca Erbiceanu in cursul celor 35 ani de profesorat dintre care 18 ani la Bucuresti, a fost un dascal indulgent cum singur recunoaste: ”am cugetat ca nu-i drept sa nenorocesc sute de tineri pentru ca nu stiu greceste ... o limba prea grea, trebuie o viata intreaga cuiva, pentru a o invata”, informatia bogata pe care a adunat-o cu harnicie a alcatuit incontestabil baza solida a istoriei vechiului invatamant in tarile romane, precum si a oricarui efort de a limpezi istoria veacului al XVIII-lea, studii pentru care limba greaca este indispensabila. El a dat in colaborare cu Xenopol cea dintai lucrare cu privire la programele si practica Scolii Domnesti de la Iasi, cu listele de profesori si cu lecturile elevilor, un sistem de educatie care a actionat benefic pe plan cultural si moral (in volumul Serbarea scolara de la Iasi). Aniversarea fixa ca punct de plecare injghebarea Academiei Mihailene, dar se demonstra existenta unei etape anterioare Luptand contra prejudecatilor curente, Erbiceanus-a straduit sa dovedeasca valoarea invatamantului grecesc pentru cultura romana, necesitatea de a recurge la o limba de mare traditie intelectuala si religioasa pentru a suplini absenta unor notiuni abstracte din vocabularul inca saracacios din sec.al XVIII-lea. ”Daca românul iubitor de carte asculta pe profesorul grec explicand in clasa ce inseamna Patrie, ce este Natiune, ce este iubire de neam, ce-i sacrificiu pentru Patrie, oare acel român nu aplica aceste idei la neamul si tara sa?”. Cealalta contributie si mai importanta a lui Erbiceanu la cunoasterea epocii fanariote, dandu-i o intindere de la mijlocul veacului al XVII-lea pana la Regulamentul Organic – consta in largirea mijloacelor de informatie prin editarea celor mai variate izvoare, cronici, poezii, inscriptii, insemnari pe carti, notite memorialistice, predici, pomelnice, prefete, dedicatii. 

Relatiile cordiale dintre Erbiceanu si Iorga (care era cu 23 de ani mai tanar) datau din 1894 cand cei doi vecini din strada Sculpturii (azi Mircea Vulcanescu, in pofida eforturilor Institutului Wiesel de a o redenumi), (Erbiceanu locuia la nr. 35, iar Iorga la nr.37) au descifrat si tradus impreuna scrisorile grecesti aduse de la Veneția de Iorga, corespondenta Mihnestilor si a confidenților lor. (Vezi C.Erbiceanu si N.Iorga, Scrisori ale unei familii domnesti din Muntenia si Moldova in veacul al XVI-lea). Colaborarea a dat nastere unei prietenii nedezmintite nici cand in 1899, sectia istorica a Academiei a preferat sa-l aleaga ca membru activ pe Erbiceanu, corespondent din 1890, pe cand mai tanarul sau concurent va obtine avansarea abia in 1910. In Istoria literaturii romane in sec.al XVIII-lea, Iorga foloseste masiv lucrarile lui Erbiceanu si chiar manuscrise din colectia acestuia. Undeva in Oameni care au fost, Iorga scria: ”Cum sa-ti imbogatasti biblioteca? Imprumuti carti de la bunul Conu Costache si nu i le mai dai inapoi”! Erbiceanu ii botezase primul baiat al lui Iorga. In virtutea acestor legaturi, Iorga va fi reprezentantul Academiei la inmormantarea lui Erbiceanu in martie 1913, prilej cu care a rostit o cuvântare in care intensitatea sensibilitatii sale izbucneste nestapanit (citat din A Pippidi). Tot el, raspunzand un an mai tarziu lui V.Pârvan la discursul de receptie inchinat de acesta predecesorului in Academie (In memoriam Constantin Erbiceanu), a reactionat impotriva moralei stoice propavaduite de Parvan, opunandu-i credinta senina si canonica a blândului Erbiceanu. Cuvintele de calda pretuire cu care un Iorga sau un Pârvan au judecat munca tenace a neobositului invatat erau, de altfel confirmate de recunoasterea acestei activitati din partea unor inalte autoritati stiintifice de peste hotare. Dezvoltarea studiilor bizantinea fost incurajata de doua societati savante din Constantinopol: Hellenikos Philologikos Syllogos si Hetairia Mesaionikon Spoudon, amandoua alegandu-l ca membru spre a-l rasplati pentru reabilitarea culturii elenice si identificarea ei cu factorul de omogeneizare care a actionat pe tot intinsul civilizatiei ortodoxe. Pana la data la care Erbiceanu primea aceste onoruri – ca niciun alt roman, fie inainte de el, fie dupa aceea, el publicase sute de documente inedite, in primele patru volume ale Revistei Teologice si in magistrala Istorie a Mitropoliei Moldovei (1888), facand cunoscuta comoara de manuscrise grecesti de la Iasi. Tot in anul 1888 au aparut Cronicarii greci (deja amintiti) lucrare pe care se intemeiaza cu adevarat reputatia de elenist a sa. In aceeasi vreme, el restituia vechii culturi romanesti pe unul din marii sai scriitori, pe Antim Ivireanul, ale carui predici erau necunoscute pana atunci si dezvaluia existenta scolii de la Râmnic, grupul de carturari, insiruindu-se de la episcopul Chesarie si ieromonahul Chiriac pana la Naum Ramniceanu, cronicar si poet, care concentreaza in Muntenia efortul intelectual innoitor. Amintim ca toata opera lui Naum ramasese in manuscris si, din fericire, descoperita de Erbiceanu si publicata a reintrat in circuit, dupa cum precizeaza George Calinescu in a sa monumentala Istorie a literaturii romane.

Cu cat am reusit sa parcurg lucrari si comunicari de corespondente ale lui Erbiceanu m-au impresionat varietatea descoperirilor sale, fara de care pagini importante din istoria si cultura Tarilor Romane ar fi fost definitiv date uitarii. Ca exemplu in Catalogul istoric sunt cuprinse documente de mare valoare , precum scrisorile schimbate intre 1689-1693 intre Dositei al Ierusalimului si Nicolae Spatarul. Erbiceanu a descoperit si publicat fragmentar opera lui Hrisant Notaras, derivata din scrierile Spatarului , pe care o numea China supusa.

Am vizitat recent interesantul Muzeu al Bibliei din Frankfurt. Aveau o intreaga sectie dedicata primei traduceri a Bibliei din latina in germana de catre Martin Luther. Am solicitat o intrevedere cu directorul institutiei amintindu-i de faimosul episcop (W)Ulfila, nascut pe meleagurile noastre la Romula in Oltenia de azi si care a creat alfabetul got din literele grecesti, latine si runice, traducand Biblia in vechea germana. A fost deosebit de impresionat si i-am promis aducerea unui exemplar din reeditarea volumului ULFILA, Viata si doctrina lui, publicat la Editura Enciclopedica , editie ingrijita cu note si postfata de Dr. Mihai Cațoi, colaborator al Institutului de Studii Sud-Est Europene. M-a fascinat faptul ca strabunul meu a dedicat acestui interesant personaj un volum, pe baza datelor disponibile la finele secolului XIX-lea, in care a atasat și o lista a martirilor creștini din timpul persecutiilor romane, indeosebi din timpul domniei imparatului Dioclețian. Ulfila a fost considerat sfânt in timpul vietii, dar ulterior a fost dat uitarii, ca prelat, din cauza ca profesa credinta ariana, condamnata ulterior in diverse Concilii. Amintesc aici de soarta Biblieitraduse de Ulfila, pe urmele careia, mânat de curiozitatea unui neofit, am calatorit. Stiam ca sub presiunea goților păgâni Ulfila trecuse impreuna cu gotii crestinati, la sud de Dunare, stabilindu-se la Nicopole ad Istrum, nu departe de Târnovo, (diferita de acel Nicopole unde a avut loc celebra batalie in 1396), si unde o echipa americano-bulgara a deschis un vast șantier arheologic, pe care l-am vizitat in iulie 2011. Biblia, numita Codex Argenteus, a ramas in tezaurul regilor goti. Pretiosul manuscris a fost pastrat apoi, timp de un mileniu, in tezaurul imparatilor Sfantului Imperiu Roman-German, gasindu-se in secolul al XVII-lea in resedinta acestora la Praga. In cursul Razboiului de 30 de ani, trupele suedeze au pradat tezaurul si au daruit Biblia lui Ulfila Reginei Cristina, care la randul ei a donat-o Universității din Uppsala, unde se afla si astazi si unde am solicitat s-o vad in vara anului 2002 spre mirarea administratoarei bibliotecii care m-a intrebat daca am venit s-o revendic! Intrucat timpul nostru e limitat voi continua sa amintesc cateva din distinctiile acordate  lui C.Erbiceanu pe care –in mare parte, le-am regăsit in arhiva familiei bine păstrata de fiica sa pianista Constanta Erbiceanu, una din fondatoarele scolii pianistice romanesti, despre care voi vorbi cu alta ocazie.

In 22mai 1889 , cum nota chiar el, a fost decorat de Maiestatea Sa cu Ordinul Coroana Romaniei cu grad de Cavaler. Dupa nici un an, in 21 mai 1890 (de ziua sa onomastica) Erbiceanu a fost decorat cu Steaua Romaniei in grad de cavaler, in anii urmatori urcand in ierarhie, pana la gradul de comandor , astfel  ofiter, apoi comandor al odinului Steaua Romaniei (1895, 1912) si comandor al ordinului Coroana Romaniei (1900). Si tot dansul isi aminteste de decoratii primite ca elenist, anume Bene-Merenti-clasa I in 1893 si Rasplata Muncii pentru Biserica in 1906. Amintim si de Medalia Jubilara Carol I tot din 1906. Cu o asemenea abundenta a onorurilor de care a fost inconjurat, varstnicul savant se bucura sincer de realizarile cunoscutilor si mai tinerilor sai fosti studenti. Citez din volumul premiat de Academie: Toate aceste franturi din complicata tapiterie a vietii lui Constantin Erbiceanu, personaj fascinant, cu un destin altminteri imposibil de conceput in afara paradigmei meritocratice, ne arata, odata in plus, rolul jucat in viata stiintifica autohtona de savantul care a revolutionat studiile asupra interferentelor romano-grecesti, asupra epocii fanariote si a invatamantului si culturii din Principatele Romane in acea dificila si complexa perioada, introdusa – mai ales ca urmare a cercetarilor elenistului, cu bune si rele, in planul mai larg al istoriei romanilor. 

Amintesc in incheiere cateva din titlurile unor volume aparute in sec XXI din lucrarile Acad. C. Erbiceanu:

-       Biografiile marilor Dragomani (interpreti) greci din Imperiul Otoman editata in 2016 la Casa Cartii de Stiinta-Cluj,  tradusa dupa  originalul lui Epaminonda Stamatiade in 1898 de C. Erbiceanu, beneficiind de un frumos Cuvant de pretuire din partea Presedintelui Academiei Romane Ioan-Aurel Pop.                                             

-       Studii de Teologie Canonica si Drept Bisericesc publicata de Editura Basilica a Patriarhiei in anul 2018, in cadrul Colectiei Studia Canonica III, editie ingrijita de  Arh. Conf. Dr G. Grigorita cuprinzand in peste 700 pagini texte publicate de C. Erbiceanu  in revistele BOR.

-       IUS ECCLESIASIASTICUM in the life of the church publicata de Editura Basilica  in 2019 in cadrul Colectiei Studia Canonica IV cuprinzand lucrarile Seminarului International din 20-21.09.2018 din Palatul Patriarhiei  cu ocazia implinirii a 130 ani de la infiintarea Facultatii de Teologie avand ca Decan  pe C. Erbiceanu, editie ingrijita de George Grigorita (750 pagini)

-       Din volumul deja analizat Cronicari greci(2003) doresc sa citez  finalul Postfetei lui Andrei Pippidi: Cronicarii greci n-a incercat sa fie o introducere in istoria epocii fanariote – n-o avem nici azi! A chemat atentia asupra unor surse a caror nesocotire bloca progresul istoriografiei romanesti si a starnit vocatii. Chiar pentru o carte scrisa astazi , cine ar putea cere mai mult ?

-       Studii Teologice si Istorice publicate la Editura Enciclopedica in 2016 sub ingrijirea Dr. Mihai Tipau(250 pag.) cu finantare FCE (Fundatia Culturala Erbiceanu)

-       Viata si Activitatea literara a Protosinghelului Naum Ramniceanu publicata la Editura Enciclopedica in anul 2018  sub ingrijirea Dr. Mihai Tipau cu finantare FCE.  (discurs de receptie la Academie ).

-       ULFILA Viata si doctrina lui (despre care am vorbit) a fost publicata la Editura Enciclopedica in anul 2013 sub ingrijirea  Dr. Mihai Tipau prin finantarea FCE  - o realizare deosebita.

Constantin Erbiceanu a fost un mecena care a daruit sute de volume si documente pretioase Academiei Romane, intre care si Tetravanghelul lui Coressi. Din pacate mare parte au disparut. La inceputul anilor 90 tata a gasit cateva volume notate cu ex-libris C. Erbiceanu la anticariate, volume pe care le mai posed. O donatie importanta de 1.519 volume a efectuat-o catre Facultatea de Teologie unde a fost profesor si Decan, si unde a stiut sa mobilizeze  fonduri pentru realizarea unor camine studentesti  si sediul bibliotecii.   

P.S. Regret faptul ca n-am mentionat meritele fratelui mai mare, elenistul Gheorghe Erbiceanu (1835-1899) al carui fiu magistratul Vespasian Erbiceanu (1865-1943) membru corespondent al Academiei Romane a fost recent omagiat la Chisinau, avand si un bust in fata Curtii de Apel. Fiul acestuia Ovidiu, inginer petrolist , este tatal lui Mihai Erbiceanu, inginer electro-mecanic, tata al lui Ovidiu care la randul sau il are ca fiu pe micul Stefan, nascut in anul 2010, incat sper ca sirul Erbicenilor sa nu se sfarseasca  !

Constantin Erbiceanu, Bucuresti , mai 2023