Fundaţia culturală

Erbiceanu

Home | Link-uri | Trimite-ne un e-mail
ArgumentCuvântul preşedintelui de onoareObiectiveDocumenteActivităţiIstoria familieiEchipaContactŞtiriFoto

Ius ecclesiasticum in the life of the Church - George GRIGORIȚĂ

În ajunul aniversării mele și a sărbătorii Sfinților Constantin și Elena am primit vizita Părintelui George Grigoriță, Profesor de Drept Canonic la Facultatea 
de Teologie a Universității București, care mi-a oferit un splendid volum de peste 750 pagini cuprinzând lucrările Seminarului Internațional desfășurat în 
20-21 septembrie 2018 publicat la Editura Basilica a Patriarhiei Române.

În cadrul acestuia a fost evocată personalitatea primului titular al catedrei de DREPT BISERICESC al Facultății de Teologie Ortodoxă din București, 
profesorul academician Constantin Erbiceanu (1838-1913), străbunicul subsemnatului căruia îi port cu mândrie numele.
Remarc între cei care au contribuit prin comunicările lor la realizarea volumului pe Prea Fericitul Daniel, Patriarhul BOR, Ioan-Aurel Pop, 
Președinte al Academiei Române, subsemnatul, Părintele George Grigoriță, Editor, Dr Leonidas Rados, de la Institutul A.D.Xenopol din Iași, 
care a publicat în 2020 la Editura Academiei o amplă monografie a Prof. Constantin Erbiceanu, Dan Dungaciu, Director al Institutului de Științe Politice 
cât și numeroși prelați și cercetători din țară, dar și din străinătate provenind din Grecia, Serbia, Italia, sau Orientul Apropiat. 
Câteva fotografii vor ilustra volumul făcând parte din Colecția Studii Canonice a Patriarhiei Române.












Inapoi