Fundaţia culturală

Erbiceanu

Home | Link-uri | Trimite-ne un e-mail
ArgumentCuvântul preşedintelui de onoareObiectiveDocumenteActivităţiIstoria familieiEchipaContactŞtiriFoto

Concurs George Enescu 2018

Un român, câștigătorul secțiunii Compoziție a Concursului Enescu

Concursul Internaţional „George Enescu”, ediția 2018, s-a încheiat duminică, 23 septembrie, acesta reunind 270 dintre cei mai talentaţi tineri muzicieni ai lumii, din 39 de ţări. Semifinalele și finalele celor patru secțiuni - violoncel, vioară, pian și compoziție - au putut fi audiate la Ateneul Român. De asemenea, publicul s-a putut bucura cu această ocazie și de recitalurile unor artiști de renume mondial, precum Salvatore Accardo (vioară), Raphael Wallfish (violoncel) și Peter Jablonski (pian).

Concursul „George Enescu” 2018 și-a desemnat câștigă­torii, între ei, românul Alexandru-Ştefan Murariu, la secțiunea Muzică simfonică.

Daria Parkhomenko (Rusia), în vârstă de 27 de ani, a câştigat secţiunea Pian, în finală interpretând Concertul pentru pian şi orchestră nr. 3 în Re minor op. 30 de Serghei Rahmaninov. Potrivit unui comunicat transmis luni Agerpres, în urma votului juriului, concurenta s-a clasat pe o poziţie de egalitate cu câştigătorul locului al doilea - Daumants Liepins -, iar decizia finală a aparţinut preşedintelui juriului, Philippe Entremont. Pe locul al doilea s-a situat Daumants Liepins (Letonia), iar pe locul al treilea Alexander Panfilov (Rusia). Finaliştii au fost acompaniaţi de Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, condusă de la pupitru de dirijorul Vassily Sinaisky. Premiul „Constanţa Erbiceanu” (2.500 de euro), oferit de Fundaţia Culturală Erbiceanu „celui mai valoros competitor român”, i-a revenit lui Florian Mitrea. Premiul I al Concursului Internaţional „George Enescu” 2018 este în valoare de 15.000 de euro. Câştigătorul are posibilitatea de a cânta pe scena Festivalului „Enescu”, alături de unele dintre cele mai importante orchestre ale lumii. Premiul al doilea este de 10.000 de euro, iar premiul al treilea de 5.000 de euro. Juriul pentru pian a fost format din Philippe Entremont (preşedinte), Hyoung-Joon Chang, Dan Atanasiu, Dana Borşan, Andrei Pisarev, Pascal Roge, Peter Jablonski şi Philippe Dinkel.

Premiile la secţiunea Compoziţie a fost acordat de un juriu din care au făcut parte: Zygmunt Krauze (preşedinte), Tim Benjamin, Dan Dediu, Adrian Iorgulescu, Peter Ruzicka, Hubert Stuppner şi Cornel Ţăranu. Alexandru-Ştefan Murariu (România) a fost câştigătorul secţiunii de Muzică simfonică (premiu în valoare de 10.000 de euro) cu lucrarea Concert pour clarinette et orchestre, iar la secţiunea Muzică de cameră (7.000 de euro) a fost desemnat câştigător Jung Hoon Nam (Coreea de Sud) pentru lucrarea Scattering for string quartet.

Pentru secțiunea Vioară premiul I nu s-a acordat, Vikram Sedona (Italia, 18 ani) fiind câştigătorul locului al doilea la această secţiune, iar pe locul trei clasându-se Giuseppe Gibboni (Italia, 17 ani). Juriul de specialitate al secţiunii Vioară a fost format din Pierre Amoyal (preşedinte), Salvatore Accardo, Agustin Leon Ara, Remus Azoiţei, Silvia Marcovici, Eduard Schmieder, Viktor Tretyakov, Pavel Vernikov, Krzysztof Wegrzyn.

La secţiunea Violoncel, estonianul Marcel Johannes Kits, în vârstă de 23 de ani, a câştigat locul I, după o finală în care a interpretat Concertul pentru violoncel şi orchestră în Mi bemol major op. 107 de Dmitri Şostakovici. Pe locul al doilea s-a situat Yibai Chen (China), pe locul al treilea Stanislas Kim (Franţa), iar cel de-al patrulea loc i-a revenit lui Shizuka Mitsui (Japonia).

Trofeele Concursului „Enescu” 2018 au fost realizate din porţelan alb şi au fost concepute de artista Daniela Făiniş.

„La 60 de ani de la prima ediție, în plin an de sărbătoare a Centenarului și a 137 de ani de la nașterea compozitorului George Enescu, Concursul Internațional «George Enescu» a oferit publicului o experiență unică și a extins perspectivele culturale și educaționale într-un început de dezbatere despre felul în care muzica clasică poate transforma și construi o societate”, se spune într-un comunicat al organizatorilor evenimentului. Concursul a fost organizat, ca și festivalul internațional dedicat lui George Enescu, de ARTEXIM, sub direcția lui Mihai Constantinescu.


Preluat: http://ziarullumina.ro/un-roman-castigatorul-sectiunii-compozitie-a-concursului-enescu-137395.html



Concursul Enescu 2018 - Secțiunea Pian. De trei ori s-a cântat Rachmaninov, doar Daria a câștigat 15000 de euro

Coincidență rară aseară la Ateneu: finaliștii Daria Parkhomenko (Rusia) Daumants Liepins (Letonia), Alexander Panfilov (Rusia) au interpretat una și aceeași bucată: Concertul pentru pian și orchestră nr. 3 în re minor op.30 de Serghei Rahmaninov. Cine o fi potrivit lucrurile? Dar mai ales cine a făcut diferența?

Nu știm. Dintr-o listă de lucrări destul de amplă sorții au decis: al treilea de Rachmaninov. Orchestra a interpretat aceeași melodie. Trei interpreți au cântat aceeași bucată. Și nicio secundă Rachmaninov n-a fost la fel. Întâi a intrat solemnul Panfilov. Decis. A urmat Daria, grație, bucuroasă. A încheiat Daumants, fervent, isteț.

Toți trei cântând același Rachmaninov? Cine, ce a făcut/ cum s-a făcut diferența? Un cunoscător îmi spunea că orchestra „a orchestrat” câștigătorul. Astfel, orchestra a repetat cu Panfilov. A mers uns cu Daria. A obosit cu Daumants.

Eu știu? Eu cred că Daria se potrivea aseară cu startul seducător al concertului lui Rachmaninov.



COMUNICAT DE PRESĂ: Daria Parkhomenko a obținut premiul I la Concursul Enescu 2018 - Secțiunea Pian

Concursul „George Enescu” 2018 a ajuns la final. Daria Parkhomenko este câștigătoarea Secțiunii Pian. Un român și un coreean premiați la Secțiunea Compoziție. Daria Parkhomenko (Rusia), în vârstă de 27 de ani, a câștigat Concursul Enescu 2018, Secțiunea Pian, după o Finală în care a interpretat Concertul pentru pian și orchestră nr. 3 în re minor op.30 de Serghei Rahmaninov. În urma votului juriului, concurenta s-a clasat pe o poziție de egalitate cu câștigătorul locului al II-lea – Daumants Liepins -, iar decizia finală a aparținut președintelui juriului, Philippe Entremont.

Finala de Pian a Concursului Enescu a avut loc duminică, 23 septembrie, la Ateneul Român. Pe locul al doilea s-a situat Daumants Liepins (Letonia), iar pe locul al treilea Alexander Panfilov (Rusia). Finaliștii au fost acompaniați de Orchestra Filarmonicii George Enescu, condusă de la pupitru de dirijorul Vassily Sinaisky. Premiul Constanța Erbiceanu (2500 de euro), oferit de Fundația Culturală Erbiceanu ,,celui mai valoros competitor român”, i-a revenit concurentului Florian Mitrea.

Daria Parkhomenko, câștigătoarea premiului I al Secțiunii Pian, este născută pe 28 aprilie 1991 și studiază la Universitatea de Muzică și Teatru din Hamburg (prof. Stepan Simonian) și Școala de Muzică de la Fiesole (prof. Eliso Virsaladze). A susţinut recitaluri şi concerte în săli de concerte renumite precum Sala Mare a Filarmonicii din Rostov, Sala Laeisz din Hamburg si Sendesaal din Bremen, Sala Teatrului Mariinsky, alături de Filarmonica din Rostock, Filarmonica Națională a Letoniei, Orchestra Națională din Talinn, Orchestra din Kaunas, Tainan Artists Orchestra. Premiul I al Concursului Internațional George Enescu 2018 este în valoare de 15.000 de euro.

Câștigătorul Concursului Enescu 2018 are posibilitatea de a interpreta pe scena Festivalului Enescu, alături de unele dintre cele mai importante orchestre ale lumii. Premiul al doilea este de 10.000 de euro, iar premiul al treilea de 5.000 de euro. Trofeele Concursului Enescu 2018, oferite celor trei muzicieni, sunt realizate din porțelan alb și poartă semnătura artistei Daniela Făiniș.

Rezultatele au fost anunțate duminică seară de juriul format din Philippe Entremont (Președintele Juriului), Hyoung-Joon Chang, Dan Atanasiu, Dana Borșan, Andrei Pisarev, Pascal Rogé, Peter Jablonski și Philippe Dinkel.

În cadrul aceluiași eveniment, au fost anunțate premiile la Secțiunea Compoziție din a cărui juriu au făcut parte Zygmunt Krauze (Președintele Juriului), Tim Benjamin, Dan Dediu, Adrian Iorgulescu, Peter Ruzicka, Hubert Stuppner și Cornel Țăranu. Alexandru-Ștefan Murariu (România) a fost câștigătorul Secțiunii de Muzică Simfonică (premiu în valoare de 10 000 de euro) cu lucrarea Concert pour clarinette et orchestre. Iar la Secțiunea Muzică de Cameră (7 000 de euro) a fost desemnat câștigător Jung Hoon Nam (Coreea de Sud) pentru lucrarea Scattering for string quartet.



Preluat: https://www.hotnews.ro/stiri-perspektiva-22718828-concursul-enescu-2018-sec-iunea-pian-trei-ori-ntat-rachmaninov-dar-doar-daria-tigat-15000-euro.htm


Inapoi