Fundaţia culturală

Erbiceanu

Home | Link-uri | Trimite-ne un e-mail
ArgumentCuvântul preşedintelui de onoareObiectiveDocumenteActivităţiIstoria familieiEchipaContactŞtiriFoto

Dinastia Erbicenilor

 Inginerul Petre Covacef s-a stins din viață în primavara acestui an, fără a reuși să termine volumul IV din lucrarea Istoria Portului Constanța, volum pe care Fundația Culturală Erbiceanu l-a sponsorizat. Din obligație și din amabilitate față de mine, Petre Covacef l-a intitulat Dinastia Erbicenilor. Cele trei fiice au dorit să ducă la bun sfârșit acest volum, motiv pentru care au făcut ceea ce pe care autorul nu a mai apucat (completare, aranjare text, corectură, etc). Drept urmare, Editura Ex Ponto a publicat recent acest volum care, la dorința urmașilor, a fost intitulat "Volumul IV -ultimul". În cursul acestei luni, cartea a fost lansată la Constanța și am primit un număr mare de exemplare. Desigur, titlul întregii lucrări este măgulitor, chiar dacă conținutul ultimului volum se ocupă și de succesorii bunicului meu (Ing. Laurențiu Erbiceanu la Direcția Portului): Ing. Virgil Cotovu (prieten al bunicului) și Ing. Mircea Ulubeanu (prieten și coleg de serie cu tatăl meu, născut la Constanța).



Inapoi