Luni, 8 noiembrie 2010, începând cu ora 18.00, va avea loc, la Ateneul Român din Bucureşti, o evocare a marii manifestaţii anticomuniste din 8 noiembrie 1945. Cu ocazia zilei onomastice a Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României, Ateneul Român găzduieşte evenimentul intitulat 8 noiembrie 1945 – 8 noiembrie 2010. 65 de ani de la prima manifestaţie anticomunistă din România. Îşi dau concursul pianistul Dan Grigore, actorii Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc şi violonista Ioana Cristina Goicea. Prezentarea istorică a mitingului din 1945 va fi făcută de acad. Dinu C. Giurescu. Vor mai participa: demonstranţi din 8 noiembrie 1945, Asociaţia Tradiţia Militară, tineri politicieni şi reprezentanţi ai societăţii civile.
Fundaţia Culturală Erbiceanu se numără printre organizatorii acestui eveniment, alături de Alianţa Naţională pentru Regatul României (ANRR), Alianţa Civică, Institutul Român de Istorie Recentă, Tineretul Naţional Liberal, Fundaţia Horia Rusu, Fundaţia Corneliu Coposu, Fundaţia Culturală Memoria şi Iniţiativa Tinerilor pentru Modernizarea României.