Între 27 iulie şi 6 august 2010 s-a desfăşurat la Brăila cea de-a XV-a ediţie a Concursului şi Festivalului Internaţional Hariclea Darclée, care a marcat împlinirea a 150 de ani de la naşterea marii artiste lirice românce, creatoare a nemuritorului rol al Floriei Tosca.
Domnul Constantin Laurenţiu Erbiceanu a fost invitat de celebra artistă lirică Mariana Nicolesco, Preşedinte al Fundaţiei Darclée şi organizatoare a întregului program, să asiste, în două weekenduri consecutive, la manifestările Festivalului.
Ataşăm o fotografie realizată în seara zilei de sâmbătă 31 iulie, pe scena Teatrului Maria Filotti din Brăila şi în care Preşedintele Fundaţiei Culturale Erbiceanu se găseşte în compania Dnei Mariana Nicolesco, a soţului acesteia, criticul de artă Radu Varia şi a celor doi vorbitori de la conferinţele muzicale din acea seara: Dnii Ştefan Poen şi René Seghers, autor al unei vaste monografii dedicate Haricleei Darclée, lucrare care urmează să fie lansată la Festivalul următor şi la realizarea căreia Fundaţia Culturală Erbiceanu îşi aduce o importantă contribuţie.