Fundaţia culturală

Erbiceanu

Home | Link-uri | Trimite-ne un e-mail
ArgumentCuvântul preşedintelui de onoareObiectiveDocumenteActivităţiIstoria familieiEchipaContactŞtiriFoto

Echipa

Preşedinte de onoare

Dl Neagu Djuvara

 

Fundaţia Culturală Erbiceanu beneficiază de cinstea de a-l avea ca Preşedinte de onoare şi mentor pe unul dintre cei mai mari istorici români de după 1940, care s-a impus nu numai prin erudiţie, precizie, prospeţimea şi onestitatea teoriilor istoriografice emise, dar şi printr-o statură morală fără fisură, creatoare de model existenţial.

 

S-a născut la Bucureşti, în 1916, ca descendent al Grădiştenilor (unul dintre cele mai importante neamuri boiereşti din Ţara Românească, înrudit cu marile familii şi care a ridicat actuala biserică a Patriarhiei române) şi al familiei aromâneşti Djuvara (care i-a dat, printre alţii, pe diplomatul Trandafir Djuvara şi pe juristul Mircea Djuvara). A studiat în Franţa, este licenţiat în litere la Sorbona (istorie, 1937), doctor în drept (Paris, 1940, cu teza Le droit roumain en matière de nationalité), iar în mai 1972 şi-a luat doctoratul de stat la Sorbona, cu o teză de filosofia istoriei, coordonată de Raymond Aron. Ulterior, a obţinut şi o diplomă a Institutului Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale de la Paris (I.N.A.L.C.O.).

După ce a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, pe frontul de est, în Basarabia şi Transnistria şi a fost rănit în apropiere de Odessa, a intrat ca diplomat în cadrul Ministerului român de Externe (mai 1943), a fost trimis curier diplomatic la Stockholm, chiar în dimineaţa lui 23 august 1944, fiind numit secretar de legaţie la Stockholm, unde a rămas în timpul guvernelor Sănătescu şi Rădescu. După preluarea puterii de către comunişti, a rămas în exil, activând la Paris în mai multe organizaţii ale exilului românesc (secretar general al Comitetului de Asistenţă a Refugiaţilor Români de la Paris, secretar general al Fundaţiei Universitare Carol I etc.) şi coordonând acţiuni anticomuniste, în colaborare cu serviciile secrete americane şi franceze. Din 1961 până în 1984 a fost consilier diplomatic şi juridic al Ministerului de Externe al Republicii Niger din Africa. A fost, de asemenea, profesor de drept internaţional şi de istorie economică la Universitatea din Niamey. Din 1984 a fost secretar general al Casei Româneşti de la Paris. În 1990 a revenit în România, unde a devenit profesor asociat la Universitatea din Bucureşti, membru de onoare al Institutului A. D. Xenopol din Iaşi şi al Institutului de Istorie Nicolae Iorga din Bucureşti, Preşedinte de Onoare al Institutului de Genealogie şi Heraldică Sever Zotta din Iaşi. A realizat emisiuni de televiziune şi de radio şi este una dintre vocile cele mai respectate ale societăţii româneşti.

Dintre volumele publicate, amintim: Civilizaţii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor (teză de doctorat premiată de Academia Franceză); Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne; O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri; Există istorie adevărată?; Thocomerius – Negru Vodă, un voivod de origine cumană la începuturile Ţării Româneşti; Războiul de şaptezeci şi şapte de ani şi premisele hegemoniei americane (1914-1991); Amintiri din pribegie; Însemnările lui Gheorghe Milescu (roman); Cum s-a născut poporul român; Mircea cel Bătrân şi luptele cu turcii; De la Vlad Ţepeş la Dracula Vampirul.

http://www.neagudjuvara.ro/ 

 

 

Membrii Consiliului Director

 

 

Preşedinte Fondator

Dl Constantin Laurenţiu Erbiceanu

 

Fondatorul, reprezentantul actual al familiei, duce mai departe tradiţia profesională şi filantropică a strămoşilor săi. Este iniţiatorul ideii şi cel care o pune în practică, dedicând timp şi resurse financiare pentru a cinsti memoria strămoşilor şi pentru a perpetua o misiune socială şi culturală pe care aceştia şi-au asumat-o.

 

S-a născut la 21 mai 1939, în Bucureşti, ca fiu al lui Dinu Erbiceanu şi al Ilenei (fiica lui Ion Flueraş). A absolvit Liceul Spiru Haret din Bucureşti (1956, şef de promoţie, ca şi tatăl său) şi Facultatea de Construcţii Civile şi Industriale din cadrul Institutului de Construcţii din Bucureşti, devenind inginer în anul 1961. A lucrat la Trustul de Construcţii şi Montaje Energetice Bucureşti (inginer proiectant, şef de proiect, şef de atelier), proiectând componente din C.E.T. Bucureşti Sud, turnurile de răcire de la C.E.T. Brazi, baza de producţie a Hidrocentralei Porţile de Fier. În 1970 a fost detaşat la şantierele de construcţii obţinute de firmele româneşti Aroconstruct şi Arcom în R.F.G., fiind şef de şantier la construcţia Grupului şcolar Hadamar (1970-1971), a Liceului din Heppenheim (1971-1972), a complexului hotelier Rezidenz din Bad Windsheim, Bavaria (1972-1975), a turnurilor gemene cu 20 de etaje din Mainz (1975-1977). Bun cunoscător al limbii germane, apreciat în Germania dar vânat în România, din cauza “dosarului prost”, C. L. Erbiceanu a ales exilul, în 1977 obţinând cetăţenia germană şi fiind condamnat în contumacie, în România, la 8 ani de închisoare, pe motive politice. A fost şeful filialei din Mainz a Societăţii de Construcţii F-Bau, iar din 1978 s-a angajat la cea mai mare firmă germană de consultanţă, Lahmeyer International din Frankfurt, unde s-a şi stabilit. A coordonat lucrări în Republica Mali (barajul hidrocentralei Selingue; 1978-1981), Maroc (proiectul hidrocentralei Merija; 1981), Filipine (hidrocentralele Agus 4 şi 5 din Mindanao; 1982-1983). Revenind în Centrala firmei, a devenit şeful Marketingului pentru Africa Francofonă şi Anglofonă, obţinând numeroase contracte în Algeria, Burundi, Madagascar etc. Între 1990 şi 1991 a condus unica filială Lahmeyer din străinătate, la Conakry (Guineea). În 1993 a devenit şeful Serviciului pentru proiecte desfăşurate în Europa Centrală şi de Est, în 1994 şeful departamentului Europa, iar în 1996 procurist al firmei, perioadă în care a obţinut o serie de proiecte cu finanţări din partea B.E.R.D., a Băncii Mondiale sau a Comisiei Europene, în aproape toate ţările foste comuniste. În 1999, s-a mutat la Bucureşti, ca şef al Reprezentanţei tuturor societăţilor Concernului Energetic RWE AG din Germania. În 2003 a împlinit 25 de ani de activitate în cadrul aceluiaşi concern, iar în 2004 reprezentanţa de la Bucureşti a fost închisă, odată cu pensionarea lui Constantin Laurenţiu Erbiceanu. Acest reprezentant al neamului Erbicenilor îmbină înzestrările exacte cu pasiunea pentru muzică (în special belcanto-ul italian şi muzica romantică pentru pian; face parte din două societăţi muzicale londoneze, dedicate lui Donizetti şi, respectiv, Liszt), istorie, limbi străine, artele plastice (în special primitivii italieni şi pictura flamandă), literatură (a corespondat cu Henri Troyat, Jean d’Ormesson, Maurice Druon, Alain Decaux, Hélène Carrère d’Encausse) sau călătorii (a vizitat 115 ţări din toate cele şase continente). După întoarcerea în România, înclinaţia filantropică s-a manifestat constant, prin sprijinirea unor tineri valoroşi din diferite domenii.

 

Inapoi