Cuvântul preşedintelui de onoare

      Inginerul Constantin Erbiceanu, după o viaţă de muncă de calitate şi datorită şi norocului de a fi putut scăpa de “închisoarea generală” pe care o reprezenta România comunistă, punându-şi competenţele în serviciul unei mari firme industriale din Apus, se află acum în posesia unor bunuri de care ar putea să se mulţumească numai el. Adaug şi că, după multă trudă, a izbutit să recupereze şi o parte din averea agonisită de mai mulţi strămoşi merituoşi şi confiscată, ca atâtor altora, sub regimul comunist. Astfel că dispune acum de mijloace însemnate, de care, cum am spus, ar putea să se bucure numai el, mai cu seamă că e un călător neobosit, care merită epitetul de “globe-trotter”.

     Dar iată, e iubitor de cultură şi de istorie şi, mai cu seamă, conştient de valoarea memoriei de familie – această memorie pe care comunismul a încercat (din păcate cu un început de izbândă) s-o înăbuşească şi s-o stingă. Fundaţia Erbiceanu, pe lângă că va răsplăti şi ajuta tineri intelectuali români care merită să fie încurajaţi, va avea menirea să perpetueze, câtă vreme va exista suflare românească, amintirea familiei Erbiceanu, una dintre cele mai remarcabile pe care le-a dat ţara în ultimele două veacuri, şi care i-a lăsat Fondatorului darul generozităţii şi al dragostei de ţară.

 

           

Neagu Djuvara,

februarie 2009

  Manuscris